Trezire

Nefericirea incepe mereu cu faptul ca dimineata trebuie sa cobori din pat:"Mecanismul ceasului desteptator s-a declansat si a inceput sa zanganeasca constiincios si barbar.Un croncanit spart,mai degraba clampanit decat tarait de sonerie, caci ceasul era stravechi si uzat;dar zgomotul dura mult,dezasperant de mult"Asta indura Hanno Buddenbrook personajul din binecunoscutul roman al lui Thomas Mann.Intre timp,ne-am modernizat,traim in sec.21,desteptatoarele demodate au disparut,ziua incepe pentru cei mai multi cu o piesa cool, dar asta nu umanizeaza deloc actul de trezire in sine, caci la fel ca in zilele lui Thomas Mann, trezitul dureaza"mult, dezasperant de mult", iar vacarmul refuza sa inceteze.
Totul e la fel,nu incape indoiala, maruntaiele se contracteaza la fel dis-de-dimineata"de furie,jale si deznadejde".Constatam,intelegem,percepem insa nu mai serveste la nimic,trebuie sa ne ridicam, altfel ajungem prea tarziu la scoala,serviciu,santier etc.
Somnul face parte dintre ocupatiile cele mai indragite ale rasei umane,probabil ca reuneste simultan trei calitati.In primul rand, e gratis.In al doilea rand, ii iese aproape oricui, si in orice caz nu ai nevoie de bacalaureat.In al treilea rand, nu te plictiseste niciodata.
E suparator cand forte neintelese te smulg din minunata indeletnicire,zi de zi,catastrofa originara a alungarii din paradis.Spun asta deoarece intr-o dimineata m-am simtit ca intr-un text al lui Kafka
Intr-o dimineata m-am trezit din visele mele nelinistite, m-am pomenit in patul meu, metarmofozat intr-o insecta monstroasa.Zaceam rasturnat pe spate,pe spinarea dura,ca o carapace,iar daca imi ridicam putin capul, imi vedeam pantecele bombat, cafeniu, impartit in mai multe segmente arcuite, peste care abia se mai tinea agatata o patura, inainte de a aluneca definitiv.Ok poate am exagerat,dar daca ma intreba cineva atunci cum ma simt, probabil asta era raspunsul meu.
Si totusi ce facem dupa ce intr-un final oribil ne ridicam din pat,urmeaza toaleta,din oglinda se holbeaza la noi un strain cu ochii injectati si suparati ca urmeaza o zi lunga,mai atipim un pic cand ne tragem ciorapii.Apoi in frigider(daca mai este timp)descoperim tot soiul de delicatese , absolut nepotrivite pentru micul dejun.De ce toate astea?Pentru ce, Dumnezeule din Ceruri, pentru ce?Dar Dumnezeu face lucrul la care se pricepe cu adevarat foarte bine.Si abia apoi intelegem ce s-a intamplat - privirea in oglinda,mucegaiul din frigider,chiar si atipeala si trasul ciorapilor - totul a fost doar un vis si ne aflam mai departe in pat.O privire la ceas:sapte si jumatate.Intarziere sigura, destin ireparabil.
Sau poate doar eu sunt asa.