Acum,merg mai rar dar ma intorc inapoi mai greu.Ma bucura aceleasi lucruri la infinit,nu am cum sa ma plictisesc de ele.Drumul de la gara pana acasa e ca o reconectare ,e ca si cum ai da "paste"dupa "copy",desi acasa e o lume din care fac dar nu mai fac parte,placerea e aceeasi.E un alt ritm in orasele mici cum e al meu - Hunedoara- pe care il simt mult mai aproape de inima acum, si toate astea dupa ce m-am aruncat in multimea agitata si grabita a Timisoarei.Drumul e imbibat de amintiri,placute sau triste,dar au acelasi efect care ma face zambesc.Privirea spre geam si balcon e ca o calatorie in timp,ma vad cu aceeasi ochi cand strigam la geam dupa bani de guma,sau sa o rog pe mama sa mai ma lase afara.Da,tot ea, mama imi raspunde si acum la interfon,cand ajung aproape de etajul opt,pentru ca nu vreau sa folosesc liftul deoarece vreau sa simt ca sunt acasa,usa deja e deschisa,in doi ani de cand am plecat nu ajung niciodata sa sun la usa,sau sa apuc etajul sapte.
Acasa nu se va schimba niciodata,asta e frumusetea cuvantului,acasa e locul unde iti e inima,unde inima ta se bucura ca isi aduce aminte alaturi de tine,de fiecare lucru,acasa nu mai sunt probleme,si chiar daca sunt poti dormi linistit,stiind ca a doua zi le poti rezolva mult mai usor.Pe fiecare dintre noi care am plecat,ne astepta tot timpu cineva acasa, pentru ca acasa sunt oamenii care nu te lasa sa cazi,sunt oamenii care iti sunt alaturi indiferent de situatie.Chiar daca sunt si parti negative,de la oras la oras,nu ai vrea sa le schimbi pentru ca toate lucrurile astea la un loc fac sa fie ACASA.
Imi e dor de acasa :D.
